vineri, 18 martie 2016

Tehnologia!

Tehnologia este ansamblul metodelor, proceselor, operațiilor făcute sau aplicate asupra materiilor prime, materialelor și datelor pentru realizarea unui anumit produs industrial sau comercial.
Ingineria aplică imaginația, judecata și disciplina intelectuală cunoștințelor umane existente pentru a crea sau folosi tehnologia în mod util și eficient.
Importanța tehnologiei pentru dezvoltarea economică este larg recunoscută, având în vedere impactul pe care îl poate avea tehnologia asupra succesului, supraviețuirii sau insuccesului activității economice a companiilor, în special într-un mediu de concurență intensivă și globală.
Etimologie. Termenul tehnologie provine din l.greacă: tekhnologia (tratare sau dizertație asupra unei arte, expunerea regulilor unei arte), format din : tekhnë (artă, meserie) + -logos (cuvânt). Referința la meserie implică aplicarea competențelor și cunoștințelor în practică. Semnificația originală în l.greacă a fost "discurs asupra artelor". În engleză a apărut în secolul 17, fiind utilizat pentru a semnifica o discuție numai asupra artelor aplicate. Termenul "arte" înseamnă aici producția de artefacte, nu numai "obiecte de artă", ci, mai general, produse. La începutul secolului 20, termenul tehnologie a inclus un domeniu din ce în ce mai amplu de mijloace, procese și idei, în afară de instrumente și mașini.
Există un număr imens de definiții publicate ale tehnologiei, astfel că obținerea unei definiții adecvate, complete, consistente a tehnologiei este posibilă numai într-o carte. Fiecare profesiune are o definiție diferită a tehnologiei. Câteva definiții ale tehnologiei sunt expuse în continuare. Astfel, Dicționarul explicativ al l.române DEX online[1] conține următoarele definiții:
1. Știință a metodelor și mijloacelor de prelucrare a materiilor prime, a materialelor și a datelor.
2. Ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs.
Dicționarele Oxford[2] prezintă mai multe variante de definiții:
  • aplicarea cunoștințelor științifice în scopuri practice, în special în industrie;
  • mașini și echipamente dezvoltate din cunoștințe științifice;
  • ramură a cunoștințelor care se ocupă cu ingineria sau științele aplicate.
În legătură cu ultima definiție de mai sus, este de menționat că distincțiile dintre știință, tehnologie și inginerie nu sunt foarte clare. Ingineria este procesul orientat pe obiective de proiectare și execuție a sculelor și sistemelor, pentru a exploata fenomene naturale în scopuri practice, utile oamenilor, deseori utilizând rezultate și tehnici din știință. Tehnologia nu se confundă însă cu știința. Cercetarea științifică urmărește achiziționarea sau consolidarea cunoștințelor noastre generale sau specifice asupra lumii fizice, prin utilizarea unor tehnici formale, de exemplu a metodelor științifice, în timp ce aplicarea tehnologiilor urmărește producerea de bunuri în procese industriale. Totuși, știința și tehnologia sunt considerate ca două fluxuri paralele de cunoștințe care au interdependențe și relații reciproce.
Dicționarul Merriam-Webster Online (2010)[3] definește tehnologia ca fiind:
  • aplicarea practică a cunoștințelor, în special într-un domeniu particular;
  • un mod de efectuare a unei sarcini, în special utilizând procese tehnice, metode sau cunoștințe tehnice;
  • aspecte specializate ale unui domeniu particular de activitate (de exemplu, tehnologie educațională, tehnologie medicală).
După Encyclopedia of Physical Science and Technology (1992)[4] "tehnologia este cunoaștere și acțiune sistematică, de obicei în procese industriale, însă aplicabilă în orice acțiune repetitivă."
Enciclopedia publicată de McGraw-Hill[5] formulează următoarele definiții:
  • tehnologia este un limbaj tehnic;
  • știința aplicării cunoștințelor în scopuri practice;
  • totalitatea mijloacelor utilizate de oameni pentru a-și asigura obiecte ale culturii materiale.
Tehnologiile sunt, de regulă, rezultatul activităților de cercetare-dezvoltare care urmăresc să utilizeze în practică invențiile, inovațiile și în general descoperirile, pentru crearea de produse sau servicii.
După Business Dictionary[6] tehnologia este "aplicarea cu un anumit scop a informațiilor în proiectare, producție și în utilizarea bunurilor și serviciilor, precum și în organizarea activităților umane."
J.M.Ribault et al. (1991)[7] consideră că tehnologia este un ansamblu complex de cunoștințe, mijloace și know-how (franceză :savoir-faire), folosite combinat pentru o producție.În acest context, cunoștințele se referă la cunoștințe tehnice asupra proceselor de transformare a input-urilor în sistemul de producție în output-uri comercializabile (produse sau servicii).
O definiție complexă a tehnologiei care evidențiază cunoștințele și mijloacele necesare pentru aplicarea tehnologiei : un ansamblu sistematizat de cunoștințe despre activitățile umane, care fac uz de rezultate ale cercetării științifice, de experimentări, calcule și proiecte, precum și de unelte, mașini și aparate; în sens restrâns, tehnologia este ansamblul procedeelor (metode, rețete, reguli) și mijloacelor materiale (unelte, mașini, aparate) utilizate în vederea desfășurării unei activități.[8] Cunoștințele tehnologice sunt construite utilizând metode științifice.
Burgelman et al. (2004)[9] definesc tehnologia ca fiind cunoștințele practice, competențe și artefacte care pot fi folosite pentru a dezvolta produse și servicii, precum și producerea lor și sistemele de livrare. Tehnologiile pot fi încorporate în oameni, materiale, procese cognitive și fizice, instalații, echipamente și instrumente.
J.Paap (1994)[10] a definit tehnologia ca "utilizarea cunoștințelor bazate pe științe pentru a satisface o necesitate". Această definiție descrie conceptul de tehnologie ca o "punte" între științe și noile produse. Definiția capturează faptul că noile dezvoltări ale tehnologiei decurg din progresele în științele de bază.
Masayuki Kondo (2001)[11] definește tehnologia ca fiind "cunoștințele necesare pentru a proiecta și/sau produce un produs sau un grup de servicii reținute de o persoană sau o organizație. Aceasta poate fi încorporată în mașini și alte produse sau servicii. Aceste cunoștințe care rezultă din experiența acumulată în C-D, proiectare, producție și investiții de capital sunt mai ales tacite, adică nu sunt explicitate în vreo colecție de manuale sau planuri detaliate {{en:blueprint}}...Cunoștințele sunt codificate dacă sunt exprimate în formă digitală sau în software, sau sunt bazate pe științe. Ele sunt tacite dacă sunt exprimate în formă analogică sau în hardware, sau sunt bazate pe competențe."
Tehnologia este destinată îndeplinirii unui obiectiv sau scop specific, deci este concretizată în mod specific pentru îndeplinirea acelui obiectiv: de exemplu, poate fi vorba de tehnologie de proiectare sau de laborator (C-D experimentală pentru crearea de produse, echipamente, procedee etc.), tehnologie de producție/de fabricație, tehnologie de produs (încorporată în produs), destinată îndeplinirii funcțiunii produsului în cursul utilizării lui, tehnologia managementului etc.
Definițiile de mai sus, foarte variate, consideră fie că tehnologia este un sistem de cunoștințe, fie că este o aplicație (adică un proces). Acestea demonstrează că tehnologia este un fenomen complex, iar diferitele definiții reflectă aspecte diferite ale tehnologiei. Astfel, o analiză a definițiilor existente și a fenomenului însuși demonstrează că tehnologia are trei componente: structurală, mentală și materială.[12] Cunoștințele corespund componentei mentale, iar aplicațiile constituie proiecția materială (materializarea) acestor cunoștințe. Componenta structurală corespunde metodelor și procedurilor specificate pentru reprezentarea unei tehnologii concrete.

Model de tehnologie, componente

A fost propus un model al tehnologiei format din patru componente.[13] Conform acestui model, tehnologia necesară unei întreprinderi productive, pentru transformarea input-urilor în output-uri comercializabile este un sistem alcătuit din următoarele patru componente tehnologice:
1. Componenta "produse fizice încorporate în obiecte" (engleză technoware) care ajută la crearea unui produs sau pentru oferta unui serviciu; această componentă controlează toate operațiunile de transformare fizică. Exemple : echipamente, laboratoare, instrumente, dispozitive, mașini, utilaje etc.
2. Componenta "abilități umane încorporate în persoane" (engleză humanware), care califică capabilitățile tehnologice individuale, ca de exemplu abilități de proiectare, cunoștințe tehnice, expertiză, creativitate, experiență etc. Această componentă indică nivelul de competență al persoanelor.
3. Componenta "cunoștințe codificate, încorporate în înregistrări informaționale electronice" (engleză inforware), de exemplu, parametri de proiectare, specificații, schițe și desene, manuale de operare, de mentenanță și de service.
4. Componenta "competențe organizaționale" (engleză orgaware) descrie capabilitățile organizației care derivă din structura sa și procesele care determină modul cum operează organizația. De exemplu: metode și tehnici de organizare, legături interne și externe de cooperare, cadrul organizațional. Aceste competențe tehnologice organizaționale se manifestă prin rutinele și procesele organizaționale, adaptate pentru dezvoltarea și replicarea tehnologiei. Această componentă (orgaware) are ca rezultat performanța generală îmbunătățită pe piață a organizației.

Toate cele patru componente ale tehnologiei interacționează dinamic și sunt necesare simultan pentru realizări de succes ale întreprinderii. Importanța relativă a celor patru componente ale tehnologiei depinde de tipul transformării specifice sistemului de producție și de complexitatea operațională.
Tehnologiile din diferite sectoare sunt interdependente: progresele într-un sector al tehnologiei influențează rapid alte domenii care par neînrudite. De exemplu, dezvoltarea tehnicilor chimiei moleculare au condus la arta microminiaturizării, care a permis dezvoltarea tehnologiei calculatoarelor, dincolo de așteptări. Revoluția în știința calculatoarelor a făcut posibilă dezvoltarea calculatoarelor de bord pentru ghidarea rachetelor cu precizie foarte ridicată.[14]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu